Poveste de dragoste intre mine si Dumnezeu


Prima zi de mers pe jos: am strabatut cararile ce duceau la manastire. In pelerinajul meu, m-am redescoperit si la varsta care o aveam, de 18 ani, am invatat ca sufletul trebuie educat, gradina sufletului trebuie sapata, greblata si ca trebuie pusa in acel loc multa rugaciune.

Icoanele: dupa mersul pe jos, mult binefacator pentru  suflet si trup, am ajuns la manastire. Acolo , am atins icoanele mari si umezi de lacrimile pelerinilor. Iisus era real si frumos si sfant, in icoana. Am facut atata drum sa ma intalnesc cu El si nu imi parea rau. Imi incarcasem aura si sufletul cu multa rugaciune si ma intrebam, dupa aceasta plinatate de har, ce o sa mai urmeze, sau daca poate sa mai urmeze ceva. Nu stiam decat ca vreau sa mor fericita in acel moment. La 18 ani. Da, eram tanara si inteleapta, plina de buna cuviinta si de harul venit din icoane. Imi placea sa ma perind pe la manastirile din Moldova si sa culeg nectarul credintei. Totul ma impresiona atat de mult, pana la lacrimi. Slujbele din manastiri, mi se pareau  niste porti deschise catre cer si ma simteam invaluita, asa din senin de o liniste nepamanteana si binecuvantata. Credeam ca e mult mai mult decat ce se vede, credeam cu tot sufletul ca in Liturghie, Dumnezeu patrunde in firea omului si o diseaca intr-o zvarcolire de metanoia, pana la patrunderea Duhului lui Dumnezeu in spintecatura sufletului. Simteam ca sunt aleasa, intr-un mod tainic. Efectiv, la fiecare pas, din pelerinajele mele, Dumnezeu, imi lasa cate un mesaj, o icoana, un simbol care imi despica inima intr-o plinatate de har. Eram fericita si  desi tanara, Dumnezeu mi se revela , la fiecare pas, zi si noapte, noapte si zi. Nimic nu ma putea tulbura, parca ma nasteam in fiecare zi, cu fiecare pas, care il faceam in aceste locuri sfinte. Netulburarea tulburarii, a apei care astepta ingerul sa se coboare  si sa vindece pe omul din Evanghelie, la mine s-a petrecut zi de zi, an de an, toata tineretea. Am trait o metanoia totala si desi nimeni nu imi incuviinta purtarea  de crestin exagerata si ma considerau o fanatica, eu eram rapita de frumusetea Dumnezeului meu. Povestea de dragoste dintre mine si Dumnezeu, a fost infinita si irecuperabila.  A fost har peste har si Liturghie peste Liturghie. Dar apoi, a venit si vremea Golgotei, caci nu este sluga mai presus de Stapanul ei. Am inchis in inima, ani de zile trairile de atunci si  biata mea inima tanjeste si acum dupa vremurile acelea. Nu am avut nevoie de dovezi, dar Dumnezeu mi-a dat dovezi de iubire. Eram ca o mireasa prinsa de vraja mirelui. Doar eu si iubirea lui Dumnezeu.

Si azi Il caut si  tanjesc dupa El, dupa atatia ani.  Dar El asteapta tainic sa ma deschid din nou si tainic ma cheama sa il slujesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s