Muzica si omul de carton


 

In 2014 ma aflam in Italia si printr-un concurs de imprejurari, am lucrat in casa unui batran care era medaliat de presedintele Italiei, in nenumarate randuri. Omul era un geniu!  La viata lui a fost un mare dirijor si era si inginer. Toata casa era plina de diplome si de titulaturi date de presedintie si de Casa Regala, de unde o fi fost ea. M-a marcat faptul ca ii murise sotia si de atunci paralizase. Omul asta, Giovanni, era atat de frumos la suflet, incat atunci cand m-a apucat pe mine sa-i povestesc despre viata sfantului Nectarie, care vindeca oamenii suferinzi, ii dadeau lacrimile si a spus ca ar vrea cand o sa se faca bine, sa mearga si el la biserica ortodoxa din orasul vecin. Am realizat atunci ca nu numai ca era un geniu, lovit de suferinta, dar  isi pastrase intacta puritatea sufletului. Am simtit atunci cum mi se goleste sufletul de viata si cum ma napadesc durerea si lacrimile. Nu am mai avut nicaieri senzatia asta de empatie, pe care am avut-o atunci cand lucram in casa acestui om. Giovanni fusese un pedagog desavarsit in viata lui, genul de emblema  culturala pentru Italia si ma durea sufletul cand ii vedeam suferinta enorma. Suferea ca un caine, captiv in propriul trup si cu o minte care nu mai mergea chiar bine. Fiul sau, era si el muzician. Odata a venit acasa si spunea ca vrea sa faca o donatie la un spital, din banii pe CD-ul pe care l-a scos, el cu orchestra lui. Era si el la randul lui, dirijor.

Ma durea bunul simt al lui Giovanni, zambetul cald si care semana cu cel al lui Mos Craciun. Un om mare, caruia Dumnezeu ii daduse durere pe masura sufletului! De ce? nu stiu, stiu doar ca Giovanni era un geniu. Stiu ca in momentele de luciditate era el, cel care traise o viata in fapte mari si care nu gresise cu nimic in vocatia lui, ci clar, o adusese la nivelul perfectiunii. Ma gandeam asa intr-o doara, unde as putea sa-l incadrez in literatura universala, pe omul asta? fiul carui autor ar putea fi Giovanni? Si cred ca il puteam vedea in romanul tot al unui italian de geniu, Giovanni Pappini, in cartea”Un om sfarsit”. Era de acolo, sfarsit si cu mii de trairi, desprinse din cartile de fictiune. Bineinteles, eu care am fost marcata de Dostoievski toata adolescenta, mi se derulau in minte pasaje din mizeria existentiala a lui Raskolnikov si a lui Tolstoi. Destine mari, care nu pot fi umbrite nici macar de o boala neroada, care le ia mintile. Sau  destine care pot fi intelese, doar atunci cand le traiesti si tu citindu-le in  cartile marilor scriitori. Nu am trait degeaba pe pamant,  caci cartile pe care le-am citit m-au adus mai aproape de sufletul pur ca un crin, al lui Giovanni.

Din pacate, cum se intampla in viata mea de obicei, atunci cand intalnesc niste oameni exceptionali, timpul meu este  limitat. Stiind acest lucru, trebuie sa spun ca  dupa cateva saptamani nu am mai putut lucra la Giovanni, dar mi-a lasat o urma de nesters in suflet. Un om batran si tanar in acelasi timp, care l-a iubit pe Sf. Nectarie, imediat ce a auzit de el.  Era Giovanni un om sfarsit? da! traise si se consumase ca o candela  si acum devenise omul de carton care isi astepta sfarsitul. Atunci nu mi-a mai ramas decat sa-i spun: Ciao, Giovanni! a presto!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s