Firesc, despre scrisul de mana


 

images-26

Ieri a fost Ziua Scrisului de mana. Cu intarziere, va  impartasesc si eu cateva  ganduri despre acest lucru.

Mi s-a parut dintotdeauna, ca scrijelitul  cu penita pe foaie, e foarte cool. Deci mi s-a parut cool lucrul acesta, de cand am pus mana pe stilou prima data, in  clasa 1-a. Fara sa ma arunc in descrieri vagi ci doar patimase, copilaria mi-am petrecut-o scriind scrisori si trimitandu-le in stanga si in dreapta. Foile erau insemnate pe margini, cu stelute, fluturasi si flori- asa doamna, asa domnisoara! de mica, m-am pitit in spatele cartilor, a scrisorilor si cu sufletul plin de emotie,  implantam vise pe foile albe, care deveneau documente principale ale copilariei. Jurnale oarbe, care descriau cu mirosul diafan de cerneala, preocupari distractive si rutina zilnica a fetitei din trecut.  Si apoi, relatari despre prietenele mele, in perindarile mele prin statiunile din tara. Daca m-ar intreba cineva daca a existat un ceas astrologic in copilarie si o usa a viselor, o sa- i raspund -da! a existat! si usa magiei viselor, o deschideam ori de cate ori scriam cate o scrisoare. Frumos, curat, cu stiloul cu penita de aur, tinut intre degetele rasfirate  si preocupate cu creatia. La cateva luni, imi cumparam un nou stilou chinezesc, cu penita asa zis „de aur”si ma simteam fenomenal cand mi-l achizitionam, cu emotie si cu surasul inocent si ferice ca imi iau ceva nou.

Tam- nesam a aparut tehnologia, odata  cu schimbarile chimice din organism si odata cu anii 2000. Acum, tastatura sta rece ca si ecranul si inimile noastre sunt blocuri albastre de gheata,  ce butoneaza in fata lor.  Privit, tastat, postat pe wall! Cam asta e: intensitate mica in emotii (- cam cat un purice care e curios si infatuat in acelasi timp, dar ramane tot purice!),  inima in stand by, puls normal spre mic, precum al unui mamifer conectat cu toti neuronii la un experiment (pe cat de universal, pe atat de patologic).

Emotiile cu care ma surprindea mama sau sora mea mai mare atunci cand scriam scrisori, nu se comparau cu nimic. Era ceva foarte voalat, etic si sublim, prin definitie. Cerneala, cu care de multe ori imi faceam pete pe degete, se usca precum o minune, sub hieroglifele ascutite si diforme. Nu am avut un scris foarte frumos la caligrafie, dar imi placea sa le am prietene, pe ele, cuvintele. Imi placea sa le pictez . Nu existau spatii goale de timp. Nu existau prapastii intre mine si ele. Doar niste fructe frumoase, culese intr-o zi de vara de pe o plantatie de portocali. Si sufletul se hranea cu ele si crestea, crestea  de la o zi la alta, vazand cu ochii.

Ziua Scrisului de mana. Daca va mai simtiti putin Hector Malot, sau ‘Cuore inima de copil’, stiti despre ce vorbesc! Mai este misterul emotiilor si al rapirii in extaz, dat de foi insemnate cu notite, ganduri, insemnari, juranale, litere sau note muzicale. Acum, lumea scrisului de mana este sacaita de conceptii universale. Da, este necesara tehnologia, dar mirosul cernelii pe foaia alba ca iarna, scrasnitul sau scartaitul mecanic al penitei, ma duc cu gandul la soaptele din natura si la un timp primordial.  Ca acela cand iarna stapaneste peste lume si totusi ceva sublim se intampla  atunci cand zapada scartaie sub talpi, si iarna te personalizeaza, vrei, nu vrei ( De la respiratie, pana la inspiratie si traiesti fara sa simulezi, frigul. Caci frigul este aici si acum, asa cum esti si tu!) Iar tu, ca raspuns, ii lasi o umbra in spate, sau o urma de talpa, adancita in zapada croita in valuri de sidef.   Acum, cautam vesnicia in tehnologie.  Sfredelim cu sonde de pixeli in informatii, pana stoarcem tot! caci nu-i asa? vrem sa stim tot despre toate! simplitatea scrisului de mana a ramas in umbra undeva, ingaimata in trecutul copilariei si stearsa, ca o fata batrana si trista. Ne mai tatuam in suflete niste mesaje de pe FB si gata! suntem cool! Totul prescurtat si cat mai superficial, asa, ca aruncat o informatie din avion. Eventual, ne aruncam si niste bezele din avion, asa ca sa parem ca suntem pe val si ca nu ne pasa de nimic, decat de telefonul nostru, din buzunarul de la spate. Bine ca nu e arma, sa ucida cu glontul si apoi sa isi vada de viata! sau este o arma a fiecaruia, care ne traducem trairile vestede, de atatea ori de cate ori am fost mintiti?

Mai stii sa iubesti? atunci scrie scrisori de mana! pune mesaje pe frigider cu hieroglife chinuite, intr- o dimineata, in care iti bei cafeaua si te simti ca la 15 ani, din nou! si esti ca atunci cand te gandeai la fructul interzis si la cate si mai cate in luna si in stele! Eu mai citesc si azi printre randuri, desi va scriu aici, cu degetelele care bat nervos pe tastatura. Mai citesc in stele, atunci cand cerul e acoperit de luminatori reci si departati, asa cum cred ca sunt si literele de pe tastatura Pcului.  Chiar asa le vad: vad literele reci si moarte ca pe niste stele reci, care exprima multe, dar raman ermetic inchise, adica fara suflet. Or avea stelele suflete? nu stiu, dar stiu ca scrisul are miez de viata.

Si apoi mai scriu cu doua paragrafe, pe o misiva galbena:  Buna dimineata! Azi esti bine? hai sa ne intalnim si  sa ne privim in ochi,  imaginandu-ne ca suntem ingeri.

Sau chiar suntem? Nu stiu, dar stiu ca tu sigur,  esti unul din ei!

 

images-27

Anunțuri

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s